Nouă speranță pentru viață în spațiu. Cercetătorii chinezi şi germani au descoperit o „super-Terra”

planete zodii mercur retrograd
Shutterstock

O exoplanetă din categoria "super-Terra" a fost detectată în zona locuibilă din jurul unei stele care se aseamănă cu Soarele, informează marţi agenţia de presă Xinhua.

Timp de secole, întrebarea dacă există viaţă în Univers dincolo de planeta noastră a preocupat omenirea, iar o descoperire comună a cercetătorilor chinezi şi germani ar putea oferi de acum înainte un indiciu important.

Bazându-se pentru prima dată pe metoda "Variaţiei Timpului de Tranzit" (TTV), acea exoplanetă din categoria "super-Terra", Kepler-725c, care are o masă de 10 ori mai mare decât cea a Pământului, a fost detectată în zona locuibilă a unei stele similare Soarelui nostru, Kepler-725, reprezentând astfel un candidat promiţător la statutul de planetă potenţial locuibilă.

Unde este localizată

"Această nou descoperită planetă non-tranzitorie şi steaua ei gazdă sunt localizate într-o zonă aflată la circa 2.472 de ani-lumină de Sistemul Solar", a declarat Gu Shenghong, coordonatorul echipei de cercetători de la Observatorul Yunnan din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe.

"Un aspect încă şi mai important, planeta se află în zona locuibilă a stelei sale gazdă, o regiune din jurul unei stele în care temperatura îi permite apei să existe în stare lichidă. Ea parcurge o orbită completă în jurul stelei sale într-o perioadă de 207,5 zile, comparabilă cu perioada de revoluţie a Pământului, care este de un an", a adăugat Gu Shenghong.

Citește și
Butch Wilmore and Sunita Williams
Cei doi astronauţi rămaşi blocaţi timp de 9 luni pe ISS şi-au început călătoria de întoarcere spre Terra

"Analizând semnalele TTV asociate cu Kepler-725b, o planetă gazoasă gigantă, cu o perioadă de revoluţie de 39,64 de zile şi care se află în acelaşi sistem solar, cercetătorii au dedus cu succes masa şi parametrii orbitali ai planetei ascunse Kepler-725c", a dezvăluit Sun Leilei, principalul autor al studiului şi cercetător la Observatorul Yunnan.

Spre deosebire de metoda tranzitului şi de metoda vitezei radiale, metoda TTV nu este supusă provocărilor de observaţie specifice acestora. În schimb, ea poate să detecteze în mod indirect prezenţa unei planete prin simpla măsurare a datelor TTV ale unei alte planete cunoscute, aflată în rezonanţă orbitală cu aceasta, a explicat Sun Leilei.

"Demonstrează potenţialul tehnicii TTV de a detecta planete cu masă scăzută în zone locuibile ale unor stele asemănătoare Soarelui", a adăugat Sun Leilei.

Gu Shenghong a notat, de asemenea, că va fi nevoie de cercetări suplimentare pentru a se stabili dacă planeta nou descoperită deţine cu adevărat condiţii care permit existenţa formelor de viaţă terestre.

Cercetarea a fost realizată în comun de Observatorul Yunnan din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe, Universitatea Xi'an Jiaotong-Liverpool, Institutul Nanjing de Optică şi Tehnologie Astronomică din cadrul Universităţii Chineze de Ştiinţe şi Observatorul Astronomic din Hamburg.

Studiul a fost publicat marţi în revista Nature Astronomy.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Un asteroid cât un stadion va trece în orele următoare aproape de Pământ. Ce spune NASA privind riscul unui impact
Un asteroid cât un stadion va trece în orele următoare aproape de Pământ. Ce spune NASA privind riscul unui impact

Un asteroid de dimensiunea unui stadion trece pe lângă Terra şi poate fi urmărit în direct într-un stream difuzat de The Virtual Telescope Project, transmite Space.com.

Cei doi astronauţi rămaşi blocaţi timp de 9 luni pe ISS şi-au început călătoria de întoarcere spre Terra
Cei doi astronauţi rămaşi blocaţi timp de 9 luni pe ISS şi-au început călătoria de întoarcere spre Terra

Cei doi astronauți americani care au rămas blocați timp de peste nouă luni pe Stația Spațială Internațională (ISS) au părăsit laboratorul orbital marți dimineață, în ultima etapă a călătoriei lor în spațiu care a captivat lumea întreagă.

Astronauţii blocaţi timp de 9 luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale sunt aşteptaţi să revină marţi seară pe Terra
Astronauţii blocaţi timp de 9 luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale sunt aşteptaţi să revină marţi seară pe Terra

Cei doi astronauţi americani care au rămas blocaţi timp de nouă luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) urmează să revină pe Terra marţi seară, a anunţat NASA, relatează AFP.

Recomandări
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.