Specialiștii din Constanța au început să crească în Marea Neagră o specie de scoici mediteraneene foarte apreciate în Italia

×
Codul embed a fost copiat

După succesul aclimatizării stridiilor în Marea Neagră, specialiștii de la Institutul de Cercetare Marină „Grigore Antipa" din Constanța au început un nou experiment.  

Au în vizor tot o specie cu potențial comercial ridicat: delicioasele scoici din Mediterana, denumite vongole. Acestea s-ar putea dezvolta și pe litoralul românesc.

Săptămâna trecută au fost plantate în Marea Neagră câteva zeci de kilograme de vongole aduse din zona Veneției. Acolo, servite cu paste, sos și vin alb sunt des cerute de milioanele de turiști.

Scoicile care au ajuns în apa de la noi au mărimi diferite, unele sunt puiet, iar altele au 2-3 centimetri, o dimensiune la care ar putea fi deja consumate. Iar testele în Marea Neagră sunt în plină desfășurare.

Magda Nenciu, cercetător Institutul ”Grigore Antipa” Constanța: "Aceasta este specia de vongolă pe care încercăm să o adaptăm la condițiile Mării Negre. Este denumita vongola verace, de dimensiune mai mare și foarte apreciată în gastronomia din Italia și sperăm că își va găsi o piață de desfacere și la noi".

Citește și
Marea Neagra
Alertă în Constanța. Ce s-a descoperit în apa Mării Negre

Victor Niță, cercetător Institutul ”Grigore Antipa” Constanța: "Testăm împreună cu colegi din Italia viabilitatea creșterii unei specii de vongolă de mare interes comercial și cu posibilități crescute de a fi un real succes în Marea Neagră".

Proiectul este dezvoltat în parteneriat cu investitori italieni.

O porție de paste cu vongole costă 60 de lei

Davide Zanellati, investitor italian: "Ne propunem să testăm poligoane de creștere în Marea Neagră. Am observat cu bucurie că, în ultima perioadă, acvacultura marină ia avânt în România și există, de asemenea, și interes din partea restaurantelor și supermarketurilor".

Iar testele continuă și în laborator.

Magda Nenciu: "Fitoplanctonul bogat din apele Mării Negre va ajuta la obținerea unui ritm de creștere foarte bun".

Aceste scoici delicioase se folosesc deja în bucătăria restaurantelor de la malul mării.

"Vom pune vongole ca să se gătească, se trag în tigaie timp de vreo 2 minute ca să-și ia aromă și de usturoi, de roșii".

Nicoleta Panait, bucătar: "Sunt foarte cerute pentru că sunt foarte cărnoase, gustoase, sunt ușor de mâncat. Au gustul foarte bun și fresh".

O porție de paste cu vongole costă aproximativ 60 lei.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Culesul de scoici și rapane din Marea Neagră a fost suspendat temporar. Toate au fost retrase de pe piață
Culesul de scoici și rapane din Marea Neagră a fost suspendat temporar. Toate au fost retrase de pe piață

Este alertă pe litoral! Autoritățile sanitar-veterinare au suspendat temporar culesul de scoici și rapane din Marea Neagră. S-a ajuns aici după ce în apă au fost descoperite concentrații mult prea mari de alge cu potențial toxic.

Alertă în Constanța. Ce s-a descoperit în apa Mării Negre
Alertă în Constanța. Ce s-a descoperit în apa Mării Negre

Este alertă pe litoral. Autoritățile sanitar veterinare au suspendat temporar culesul de scoici și rapane din Marea Neagră.

O femeie fost amendată cu 88.000 de dolari după ce copiii ei au adunat scoici de pe plajă. Motivul i-a uluit
O femeie fost amendată cu 88.000 de dolari după ce copiii ei au adunat scoici de pe plajă. Motivul i-a uluit

O mamă din California a primit o amendă de peste 88.000 de dolari, după ce copiii ei au adunat din greșeală moluște pe o plajă fără a avea permis de pescuit. Cei mici credeau că sunt scoici.

Peste 50 de clienți ai unui restaurant cu două stele Michelin s-au îmbolnăvit după ce au mâncat scoici cu risotto
Peste 50 de clienți ai unui restaurant cu două stele Michelin s-au îmbolnăvit după ce au mâncat scoici cu risotto

Bucătarul unui restaurant italian care se mândrește cu două stele Michelin a fost condamnat la aproape trei luni de închisoare, după ce a servit celor peste 50 de invitați scoici crude, la o nuntă.

Ciorba de pește cu fructe de mare, cel mai căutat preparat de la un festival de pe litoral. „Extraordinar de bună”
Ciorba de pește cu fructe de mare, cel mai căutat preparat de la un festival de pe litoral. „Extraordinar de bună”

Scoici, ciorbă de pește, fructe de mare și paelIa, sunt delicatese care le-au făcut ziua mai bună turiștilor, pe litoral.

 

Recomandări
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.