Băsescu: „Dacă Simion apucă să vorbească cu Meloni, îi scoate prostiile din cap. S-au întâlnit, dar n-au apucat să vorbească”

×
Codul embed a fost copiat

AUR nu trebuie să ajungă la guvernare până când nu își “curăță” discursul, și renunță la declarațiile sale anti-europene și izolaționiste, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, într-un interviu pentru știrileprotv.ro.

În acest sens, “dacă Simion apucă să vorbească cu doamna Meloni, îi scoate prostiile din cap”, a declarat el, vizibil amuzat, sugerând că cei doi, deși s-au întâlnit recent, nu au vorbit nimic. (min. 27, în interviu)

Pe de altă parte, Băsescu crede că fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu „va rămâne în ecuație”, dar numai pentru că “electoratul său e «detașat temporar» la Simion”. (min. 30, în interviu)

Traian Băsescu: (Partidele politice) nu trebuie să-l împingă pe Nicușor să aducă AUR la guvernare, până când AUR nu se curăță de declarațiile legate de Uniunea Europeană, de parteneriatul transatlantic, de izolaționismul ăsta al lui. Pentru că, repet, face parte dintr-o familie (politică europeană) nu foarte frecventabilă, dar nu de respins. Iar doamna Meloni este liderul acestei familii politice din Europa. Cred că dacă apucă să vorbească cu doamna Meloni, îi scoate prostiile din cap. Hă hă hăă”.

Diana Enache: Păi, au avut o întâlnire...

Citește și
George Simion
George Simion le promite susținătorilor că va contesta rezultatul alegerilor: „Eu sunt luptător, nu muiere, nu trădător!”

“Da, dar nu au apucat să vorbească”, a răspuns Băsescu, vizibil amuzat.

Fostul șef al statului face referire la recenta întâlnire a lui George Simion cu șefa guvernului italian, dinaintea turului doi al alegerilor. Simion a postat atunci doar o poză pe Facebook, în care apare alături de Meloni, însoțită de un scurt mesaj pentru susținătorii săi. El nu a dat însă niciun detaliu despre ce a vorbit cu șefa guvernului italian.

Ulterior, după o întâlnire cu vicepremierul Mateo Salvini, Simion a postat și un video filmat într-o mașină care circulă pe străzile din Roma. „Am ajuns la Roma, întâlniri cu Românii, Salvini și Meloni”, scria în mesajul care însoțea video-ul.

“PSD să intre la guvernare cu oameni tineri, iar PNL să nu vină cu epavele liberalismului. UDMR trimite mereu oameni calificați” 

Băsescu este de părere că “PSD trebuie să intre neapărat la guvernare”, dar cu o granitură de oameni tineri, care nu s-au compromis politic precum “vechea gardă” din partid. În egală măsură, PNL trebuie să vină “fără epavele liberalismului”.

Traian Băsescu: (…) M-aș bucura să avem un guvern cât mai repede ca să ieșim din criză, și un guvern cât mai solid. Adică trebuie neapărat să intre PSD-ul la guvernare. Sigur, fără vechea gardă, care s-a compromis. Au oameni tineri. N-aș vrea pronunț nume, pentru că devin paria în partidul lor. Zic "ăștia-s oamenii lui Băsescu". Știu eu câțiva oameni tineri, de 35-40 de ani, care au fost ținuți în linia a doua, sunt rodați, pot intra în Guvern.

Liberalii sunt în aceeași situație. Nu trebuie să vină cu epavele liberalismului. Au o generație de politicieni care poate veni.

UDMR, indiferent pe cine trimite, știm întotdeauna că trimit oameni calificați. Minoritățile sunt acolo, întotdeauna, susținătoare ale coaliției la guvernare. Deci asta ar fi formula.”

Întrebat ce se va întâmpla cu electoratul suveranist după alegerile de duminică, Traian Băsescu a spus că, în opinia sa, Călin Georgescu va rămâne activ în viața politică.

Explicația e că “electoratul său e «detașat temporar» la Simion”, a spus ironic, fostul șef al statului.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Traian Băsescu îl acuză pe Marcel Ciolacu de trădare de țară: ”Omul ăsta a făcut o crimă împotriva României”
Traian Băsescu îl acuză pe Marcel Ciolacu de trădare de țară: ”Omul ăsta a făcut o crimă împotriva României”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat acuzații grave la adresa fostului premier Marcel Ciolacu, despre care spune că ”și-a trădat țara”.  

George Simion le promite susținătorilor că va contesta rezultatul alegerilor: „Eu sunt luptător, nu muiere, nu trădător!”
George Simion le promite susținătorilor că va contesta rezultatul alegerilor: „Eu sunt luptător, nu muiere, nu trădător!”

George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, le-a transmis susținătorilor săi pe o rețea socială că va contesta rezultatul alegerilor. Declarațiile lui vin după ce luni dimineața și-a acceptat înfrângerea în fața lui Nicușor Dan.

Recomandări
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.