Venețienii au protestat față de nunta extravagantă anunțată de Bezos la finalul lunii | GALERIE FOTO

Nunta de lux a fondatorului Amazon, Jeff Bezos, cu Lauren Sánchez, programată pentru sfârșitul lunii iunie la Veneția, a provocat reacții negative din partea localnicilor și activiștilor.
Evenimentul, considerat cel mai extravagant organizat în oraş de la nunta lui George Clooney cu Amal Alamuddin în 2014, este estimat la aproximativ 8,4 milioane lire sterline şi ar urma să se desfăşoare între 24 şi 26 iunie, deşi data exactă a ceremoniei nu a fost confirmată oficial.
„No Space for Bezos”
Campania „No Space for Bezos” a fost lansată imediat după ce primarul Veneţiei, Luigi Brugnaro, a confirmat în martie evenimentul. În oraş au apărut afişe şi bannere cu chipul lui Bezos pe o rachetă, în aluzie la afacerea sa de turism spaţial Blue Origin. Cel mai îndrăzneţ protest de până acum a fost desfăşurarea unui banner „No Bezos” pe turnul bisericii San Giorgio, locul unde cuplul ar urma să-şi oficieze căsătoria.
„Oraşul a fost din nou vândut celui mai mare ofertant,” a declarat Marta Sottoriva, profesoară şi activistă locală. „De fiecare dată când au loc astfel de evenimente, oraşul se blochează, zone întregi devin inaccesibile, iar numărul turiştilor explodează. Această nuntă simbolizează tot ce este în neregulă cu Veneţia.”
Guvernul local apără evenimentul, opoziţia cere compensaţii sociale. Primarul Brugnaro consideră că nunta nu va afecta oraşul şi califică protestele drept „ruşinoase”. În schimb, opoziţia locală susţine că veniturile generate nu vor ajunge la veneţienii de rând.
Consilierul opoziţiei Giovanni Andrea Martini a propus ca Bezos, al treilea cel mai bogat om din lume, să doneze fonduri pentru reabilitarea celor peste 1.000 de locuinţe sociale abandonate din Veneţia.
Ce vedete și-au anunțat prezența la nunta miliardarului
Presa italiană speculează că printre cei aproximativ 200 de invitaţi se vor număra Kim Kardashian, Leonardo DiCaprio, Oprah Winfrey şi Ivanka Trump, iar unele camere de hotel ar costa până la 9.000 de euro pe noapte. De asemenea, ar fi fost rezervată întreaga flotă locală de taxiuri pe apă pentru invitaţi.
Pe fondul tensiunilor dintre autorităţi şi comunitatea locală, evenimentul a devenit un nou simbol al conflictului dintre turismul de masă şi dreptul la oraş al locuitorilor.