Rusia și Ucraina au făcut din nou schimb de prizonieri. Este vorba despre militari grav răniţi şi foarte bolnavi

Schimb prizonieri
Getty Images

Rusia şi Ucraina anunţă joi că au efectuat un schimb de deţinuţi de război, o nouă etapă a unui acord încheiat în negocieri recente directe la Istanbul, în Turcia.

 

Însă niciuna dintre cele două ţări nu a precizat până în prezent numărul prizonierilor eliberaţi, relatează AFP.

„Azi (joi), militari din Forţele armate, Garda Naţională şi grăniceri s-au întors acasă”, se felicită pe Telegram preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Este vorba despre „militari grav răniţi şi foarte bolnavi”, a precizat șeful statului ucrainean.

Volodimir Zelenski, a cărui ţară luptă de peste trei ani împotriva invaziei ruse, a publicat o fotografie cu aceşti militari ucraineni înfăşuraţi în steagul ucrainean, primiţi la sosirea în Ucraina.

Citește și
prizonieri
Rusia și Ucraina au început schimbul de prizonieri tineri și răniți. Procesul va continua în următoarele zile - VIDEO

„Un grup de militari ruţi a fost trimis din teritoriul controlat de regimul de la Kiev”, anunţă, la rândul său, armata rusă, care confirmă schimbul.

Agenţia oficială rusă de presă Tass a difuzat după aceea o scurtă înregistrare video în care apar militari ruşi eliberaţi, alianiaţi, cu steaguri ruseştri pe spate.

Nici Kievul şi nici Moscova nu precizează, în acest stadiu, numărul militarilor pe care i-au eliberat.

Miercuri, Ucraina anunţa că a recuperat 1.212 de cadavre ale unor militari ucişi pe front - una dintre cele mai mari operaţiuni de acest fel de la invazia lansată de Moscova în februarie 2022.

Rusia a recuperat 27 de militari. a anunțat negociatorul-şef rus Vladimir Medinski.

Repatrierea rămăşiţelor militarilor şi schimburi de prizonieri de război sunt unele dintre puţinele domenii în care Kievul şi Moscova cooperează de la începutul invaziei ruse în urmă cu peste trei ani.

Negocieri recente de pace directe între Ruaia şi Ucraina, la Istanbul, nu au condus la niciun progres major, în afara anunţurilor cu privire la repatrierea prionierilor şi corpurilor militarilor ucişi.

În acest stadiu, Kiev şi Moscova rămân pe poziţii foarte îndepărtate, iar confruntările armate în Ucraina şi atacuri reciproce continuă.

Moscova respinge un armistiţiu „necondiţionat” cerut de Statele Unite şi susţinut de către eurpoeni şi Kiev, iar Ucraina respinge drept „ultimatumuri” cerinţele Rusiei, care vrea ca Ucraina să-i cedeze cinci regiuni, să renunţe să adere la NATO şi să-şi reducă armata.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Imagini emoționante de la eliberarea prizonierilor ucraineni. Reacția unui tânăr soldat care s-a întors acasă
Imagini emoționante de la eliberarea prizonierilor ucraineni. Reacția unui tânăr soldat care s-a întors acasă

Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri, rezultatul negocierilor directe dintre cele două țări. Operaţiunea este parte dintr-un proces eșalonat, care va continua în următoarele zile.

Rusia și Ucraina au început schimbul de prizonieri tineri și răniți. Procesul va continua în următoarele zile - VIDEO
Rusia și Ucraina au început schimbul de prizonieri tineri și răniți. Procesul va continua în următoarele zile - VIDEO

Rusia şi Ucraina au efectuat luni un schimb de prizonieri de război care a implicat tineri cu vârsta sub 25 de ani şi alţii care au fost grav răniţi - începutul a ceea ce ar putea deveni cel mai mare schimb de prizonieri de război de până acum.

Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc ”murdar și politic” în privința viitorului schimb de prizonieri, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc de perturbarea acestui demers, relatează AFP.

Culisele negocierilor de la Istanbul. Rusia refuză armistițiul, dar acceptă un nou schimb de prizonieri vulnerabili
Culisele negocierilor de la Istanbul. Rusia refuză armistițiul, dar acceptă un nou schimb de prizonieri vulnerabili

După a doua rundă de negocieri la Istanbul, care a durat aproximativ o jumătate de oră, Rusia a respins principala solicitare a Kievului, un armistițiu necondiționat.

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 303 prizonieri de război de fiecare parte
Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 303 prizonieri de război de fiecare parte

Rusia a anunţat duminică că 303 soldaţi ruşi au fost schimbaţi pentru acelaşi număr de militari ucraineni în cea de-a treia şi ultima etapă a unui schimb major de prizonieri între Kiev şi Moscova, relatează AFP.

 

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.