Iordania, Siria și Liban au anunțat că redeschid spațiile aeriene. Aeroporturile din Israel și Iran rămân închise

atac iran, tel aviv

Iordania, Siria și Libanul au anunțat sâmbătă redeschiderea spațiilor lor aeriene, după ce le-au închis vineri ca urmare a atacului israelian asupra Iranului și a răspunsului acestuia, potrivit AFP.

Iordania, care vineri a anunţat că a interceptat drone şi rachete deasupra teritoriului său, şi-a redeschis spaţiul aerian de la ora 7.30 (4.30GMT), a precizat aviaţia civilă iordaniană. Libanul şi Siria au făcut anunţuri similare.

Compania aeriană libaneză Middle East Airlines şi-a reprogramat zborurile spre şi dinspre Beirut, mai mulţi pasageri fiind nevoiţi să-şi petreacă noapte în aeroport din cauza anulării sau întârzierii curselor.

Ben Gurion și Mehrabad rămân închise

Aeroportul Ben Gurion de lângă Tel Aviv, principalul aeroport internaţional al Israelului, va rămâne închis până la noi ordine, a indicat la rândul ei sâmbătă o purtătoare de cuvânt a aeroportului, în urma tirurilor de rachetă lansate de Iran în cursul nopţii în răspuns la atacul israelian din ajun.

În acelaşi timp, agenţia de presă de stat iraniană IRNA a relatat că secţiunea militară a aeroportului Mehrabad a fost vizat în cursul nopţii de raidurile israeliene, un hangar folosit pentru avioane de luptă fiind avariat. Traficul aerian pe aeroport rămâne suspendat, a consemnat dpa.

Citește și
emmanuel macron
Franța este gata să intervină în conflictul Israel – Iran. Macron: „Mi-am exprimat disponibilitatea în acest sens"

Mehrabad, lângă Teheran, deserveşte în principal rute interne şi găzduieşte flota aeriană a guvernului. Aeroportul internaţional din Teheran este situat la circa 40 kilometri sud de capitală.

Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a avertizat sâmbătă că Teheranul "va arde" dacă Iranul lansează iar rachete asupra Israelului. "Dictatorul iranian e pe cale să-şi transforme cetăţenii în ostatici şi să creeze o realitate în care locuitorii din Teheran în special vor plăti un tribut greu din cauza pagubelor criminale provocate civililor israelieni", a subliniat Katz într-un comunicat. "Dacă (ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali) Khamenei continuă să lanseze rachete pe frontul intern israelian, Teheranul va arde", a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Atacurile dintre Israel și Iran zguduie piețele globale. Statul care poate dicta echilibrul de putere în Orientul Mijlociu
Atacurile dintre Israel și Iran zguduie piețele globale. Statul care poate dicta echilibrul de putere în Orientul Mijlociu

După atacul de vineri al Israelului, prețul petrolului a crescut brusc și piețele financiare globale sunt în scădere. Lumea se teme că noul conflict dintre Israel și Iran va duce la un război deschis, ce se va extinde.

Franța este gata să intervină în conflictul Israel – Iran. Macron: „Mi-am exprimat disponibilitatea în acest sens
Franța este gata să intervină în conflictul Israel – Iran. Macron: „Mi-am exprimat disponibilitatea în acest sens"

Emmanuel Macron a declarat că Franţa va participa la operaţiuni de apărare ale Israelului, dacă vor exista represalii din partea Iranului şi dacă Parisul va avea capacitatea să intervină. Declaraţia vine în contextul atacurilor israeliene în desfăşurare.

Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Recomandări
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.