Donald Trump împlinește 79 de ani. Evenimentul grandios pregătit pentru aniversarea președintelui SUA

Donald Trump
IMAGO

La cinci luni de la revenirea la putere, Donald Trump se bucură de o paradă militară rară la Washington, sâmbătă, chiar în ziua în care împlineşte 79 de ani, notează AFP.

Pe străzile capitalei americane, al cărei centru monumental, cu Casa Albă în frunte, este baricadat cu kilometri de garduri de securitate înalte, are loc o demonstraţie de forţă şi fast, aşa cum îi place lui Donald Trump şi aşa cum visa de ani de zile. În plus, este şi ziua lui de naştere.

În New York, Los Angeles, Chicago şi în paralel în toate cele 50 de state ale ţării, are loc o zi de mobilizare naţională numită „No Kings”, pentru a protesta faţă de „autoritarismul” său şi faţă de „militarizarea democraţiei” americane, fiind anunţate aproape 2.000 de mitinguri.

La Washington, pe lângă obeliscul emblematic al capitalei americane, vor defila de la Lincoln Memorial până la Casa Albă, începând cu ora locală 18:30 (duminică 1:30, ora României), aproape 7.000 de soldaţi, unii călare, mulţi în uniforme din diferite războaie, şi 150 de vehicule militare, survolaţi de 50 de avioane. Paraşutiştii îi vor înmâna un steag american lui Donald Trump, comandantul suprem.

Vremea rea i-ar putea strica parada lui Donald Trump

Această demonstraţie de forţă neobişnuită în Statele Unite – ultima paradă militară de amploare a avut loc acum peste 30 de ani, în 1991, după Războiul din Golf – este deosebit de semnificativă pentru începutul unui mandat în care miliardarul newyorkez împinge la maximum limitele puterii prezidenţiale.

Citește și
donald trump
Trump a cumpărat un bloc de lux în Pipera. Un singur apartament costă și peste 600.000 de euro. Cine va locui aici | FOTO

„O idee groaznică”, spune Scott Konopasek, care a servit 15 ani în armata americană.

„Ne vom sărbători ţara”, se laudă Donald Trump. Nici măcar vremea, care riscă să fie furtunoasă, nu îl preocupă: „Nu contează, nu deranjează deloc tancurile, nu deranjează soldaţii, sunt obişnuiţi, sunt puternici”, a comentat preşedintele. „Condiţiile meteorologice sunt monitorizate îndeaproape, dar nimic nu se schimbă în acest moment”, a declarat armata vineri.

„Cui nu-i place o mare petrecere de sărbătorire a 250 de ani?”, a declarat colonelul Kamil Sztalkoper pentru AFP, referindu-se la aniversarea armatei americane sărbătorită sâmbătă şi anticipând o „primire foarte călduroasă”.

Parada lui Donald Trump va costa a45 de milioane de dolari

Dacă la parada militară, cu un buget estimat la 45 de milioane de dolari, sunt aşteptaţi sute de mii de spectatori, mişcarea de protest „No Kings” (Fără regi - n.r.) îşi propune să fie „cea mai importantă de la revenirea la putere a lui Donald Trump”.

Sloganul a fost lansat înainte ca protestele faţă de arestările brutale ale imigranţilor să izbucnească în Los Angeles şi să se răspândească în toată ţara în ultimele zile. Acestea ar putea mări rândurile sâmbătă.

În metropola californiană, organizatorii speră să adune peste 25.000 de persoane şi intenţionează să ridice în aer un balon gigantic reprezentându-l pe Donald Trump îmbrăcat într-o uniformă militară rusă pentru a protesta faţă de „ metodele sale paramilitare şi tendinţele sale dictatoriale”.

La New York, este programată o paradă în faţa Trump Tower, în Manhattan se face apel la o „armată a activismului creativ”. De la Philadelphia la Phoenix, sunt prevăzute adunări în sute de alte oraşe de toate dimensiunile.

Donald Trump, iritat de protestele din ultima perioadă

Donald Trump a promis protestatarilor că va răspunde „cu o forţă foarte mare”, calificându-i drept „oameni care urăsc ţara”.

„Preşedintele este, desigur, în favoarea manifestaţiilor paşnice”, a precizat Casa Albă.

În prima linie a opoziţiei faţă de preşedintele republican de când acesta a decis să mobilizeze mii de militari în Los Angeles, guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a chemat americanii să „reziste” şi să „nu se plece”, într-un discurs ofensiv, la începutul săptămânii.

Parada militară „este genul de lucru pe care îl vezi la Kim Jong Un, la Putin, la dictatorii din întreaga lume”, se plânge el. „Să-l onorăm în ziua aniversării sale? Este umilitor”.

Ideea îi stătea de mult în cap lui Donald Trump, inspirat de parada de pe Champs-Elysées din 14 iulie 2017, la care a asistat.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Benjamin Netanyahu dezvăluie când a decis atacul asupra Iranului. Donald Trump „a știut totul”
Benjamin Netanyahu dezvăluie când a decis atacul asupra Iranului. Donald Trump „a știut totul”

Israelul a continuat în forță operațiunea „Leul se ridică”, lansată vineri dimineață și menită să elimine pericolul nuclear iranian.

Trump a cumpărat un bloc de lux în Pipera. Un singur apartament costă și peste 600.000 de euro. Cine va locui aici | FOTO
Trump a cumpărat un bloc de lux în Pipera. Un singur apartament costă și peste 600.000 de euro. Cine va locui aici | FOTO

istrația Trump a cumpărat un bloc de lux din Pipera, în care ar urma să locuiască o parte din personalul ambasadei americane de la București. Un apartament din această clădire poate depăși și 600.000 de euro, potrivit dezvoltatorului.

 

Donald Trump spune că a știut dinainte de atacuri, dar că SUA nu au fost implicate
Donald Trump spune că a știut dinainte de atacuri, dar că SUA nu au fost implicate

Președintele american Donald Trump a vorbit recent cu Fox News despre atacuri. 

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.