Șefa pentru drepturi de autor din SUA, dată afară de Trump pentru ca cei din AI să ia la liber orice de pe internet

×
Codul embed a fost copiat

Lumea tehnologiei este iarăși în toiul unor discuții aprinse, după ce șefa biroului pentru drepturi de autor din Statele Unite a fost concediată.  

De-a lungul timpului, ea a tras mai multe semnale de alarmă legate de faptul că inteligența artificială este antrenată gratuit cu conținut protejat.

Datele care sunt disponibile pe internet sunt foarte valoroase, dar nu sunt atât de valoroase atunci când sunt protejate de drepturi de autor. Cel puțin asta este presiunea pe care o pun companii mari, care dezvoltă inteligență artificială.

Modelele de AI au fost antrenate pe opere protejate și oficiul pentru protecția drepturilor de autor din SUA a dat un raport care susține exact acest lucru și de aceea a fost concediată șefa acestui oficiu, pentru că istrați Trump susține că trebuie să domine zona de AI și cei apropiați lui îl împing să dea la o parte drepturile de autor”, arată Tudor Iliescu, business developer AI.  

Informațiile complete pot fi obținute din video-ul atașat. 

Citește și
ai vede prin camera
AI-ul poate să „vadă”, dacă îi dai permisiune. Funcție nouă pe telefoanele cu Gemini și ChatGPT instalat
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Papa Leon al XIV-lea, despre inteligența artificială: ”O provocare pentru demnitatea umană, justiție și muncă”
Papa Leon al XIV-lea, despre inteligența artificială: ”O provocare pentru demnitatea umană, justiție și muncă”

Papa Leon al XIV-lea este de părere că inteligența artificială este una dintre cele mai critice probleme cu care se confruntă omenirea în prezent.

AI-ul poate să „vadă”, dacă îi dai permisiune. Funcție nouă pe telefoanele cu Gemini și ChatGPT instalat
AI-ul poate să „vadă”, dacă îi dai permisiune. Funcție nouă pe telefoanele cu Gemini și ChatGPT instalat

Inteligența artificială poate să și vadă acum. Cele mai utilizate modele pot folosi camera telefonului pentru a înțelege ce se întâmplă în jurul nostru și ne pot ajuta în situații dificile.

Cum influențează ChatGPT e-commerce-ul și comportamentul consumatorilor: analiza unui expert la ePlan
Cum influențează ChatGPT e-commerce-ul și comportamentul consumatorilor: analiza unui expert la ePlan

Inteligența artificială nu mai este doar un trend, ci o forță care transformă profund internetul, marketingul digital și comerțul online.

Donald Trump a fost acuzat că „îşi bate joc” de catolici după ce a postat imaginea cu el ca papă: „Nu este amuzant”
Donald Trump a fost acuzat că „îşi bate joc” de catolici după ce a postat imaginea cu el ca papă: „Nu este amuzant”

Donald Trump a fost acuzat că îţi bate joc de alegerea unui nou lider al Bisericii Catolice, după ce a publicat pe reţelele de socializare o imagine generată de inteligenţa artificială în care apare el însuşi ca papă, scrie The Guardian.

 

Milioane de elevi din China învață despre AI. „Învață să construiască roboți înainte să învețe să meargă pe bicicletă”
Milioane de elevi din China învață despre AI. „Învață să construiască roboți înainte să învețe să meargă pe bicicletă”

Pentru guvernul de la Beijing, inteligența artificială devine o prioritate națională.

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.