Cum să ne pregătim pentru perioade incerte economic. Specialist: Recomand un fond de siguranță în euro

×
Codul embed a fost copiat

Suntem în criză bugetară, iar oficialii au anunțat, în nenumărate rânduri, că urmează o perioadă grea, cu posibile măriri de taxe și impozite pentru reducerea deficitului.

Cum ar trebui să ne pregătim pentru astfel de perioade cu incertitudini, ne spune Adrian Asoltanie.

Cum facem să punem de o parte în fiecare lună

Adrian Asoltanie: O bună parte din populație e lovită din mai multe direcții, creșterea ratelor, în continuare sunt mari și recomand tuturor celor care au credit la casă să le refinanțeze, să le renegocieze pentru a reduce plata lunară. De la 1 iunie eliminăm plafonarea la prețurile de la energie și atunci devine din ce în ce mai greu să pui bani deoparte. O metodă foarte simplă, care am observat că funcționează foarte bine la români, în ziua de salariu să schimb ceva în euro. Dacă resursele sunt puține începeți cu cât de puțin reușiți. Pentru că psihologic românilor le vine după foarte greu să umble la economiile în valută pentru cheltuieli de impuls.

Fiecare persoană sau familie ar avea nevoie de un fond de urgență între 1.000-2.000 de lei cash în casă pentru urgențe mărunte, pentru mici defecțiuni casnice, mici probleme medicale.

De ce să alegem cash

Adrian Asoltanie: Cash pentru că e bine să ai acces la ei instant, să nu mai depinzi de un card o bancă o altă instituție, etc. Lucrurile acestea mărunte se pot întâmpla oricând, să nu uităm o situație cam de acum o lună de zile în Portugalia, Spania și Franța când din cauza penei de curent nu aveai acces la niciun fel de formă de plată.

Citește și
detectoristi
Goana după comori. Românii care caută tezaure cu detectorul, între istorie, bani și riscul de a deveni braconieri fără voie

Dar nu e suficient, pentru o problemă majoră cum ar fi pierderea jobului sau o perioadă de austeritate și de constrângeri bugetare și la stat, dar și la firme, atunci avem nevoie de un fond de siguranță, care este un scut de protecție mai consistent pentru probleme mai grave.

Există un model de buget care îți calculează inclusiv cam cât ar trebui să ai fondul de siguranță, practic cele 5 cheltuieli vitale ale unei persoane: mâncarea, sănătatea, locuința, transportul și datoriile. În mod normal eu recomand 3 luni de cheltuieli vitale, dar în perioada asta cu multă incertitudine și cu multă volatilitate aș zice să mergem către 6 luni. Asta ne protejează de probleme mai grave care pot veni, sume mai consistente pierderea jobului sau reducere veniturilor, o boală gravă sau o operație scumpă. Te lovește și la venituri și apar și cheltuieli mari.

Eu acest fond de siguranță recomand să fie ținut în euro în principiu. Aș zice ca jumătate din fondul de siguranță să stea într-un depozit în euro, și pe durata războiului care încă nu s-a terminat, jumătate din fond să-l aveți cash la dispoziție în euro.

E posibil ca o persoană sau o familie să aibă niște obiective, poate vrea să își cumpere o mașină, poate strânge un avans pentru o casă, când vorbim de sume mai consistente pe care urmează să le folosim în euro, m-aș uita mai degrabă către euro.

Peste un an sau doi ani de zile, deci economii pe care estimăm că le vom folosi mai târziu, mergem către titluri de stat pe care putem să le cumpărăm foarte simplu de la poștă, de la trezorerie sau de pe ghișeul.ro, și acolo eu recomand maturitățile de un an de zile și peste un interval de 3 ani de zile mergem către investiții care de asemenea se pot face cu sume mici.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Caz scandalos. Ce condamnare a primit o asistentă de la Spitalul Foișor din București, după ce a luat șpăgi de 20.000 de euro
Caz scandalos. Ce condamnare a primit o asistentă de la Spitalul Foișor din București, după ce a luat șpăgi de 20.000 de euro

Caz scandalos de corupție la Spitalul Foișor din Capitală. O asistentă de terapie intensivă ar fi primit ani de zile bani de la pacienți sau rudele acestora.  

Goana după comori. Românii care caută tezaure cu detectorul, între istorie, bani și riscul de a deveni braconieri fără voie
Goana după comori. Românii care caută tezaure cu detectorul, între istorie, bani și riscul de a deveni braconieri fără voie

De la dinari romani la podoabe dacice, inele cu sigiliu ale boierilor medievali, podoabe furate de haiduci sau chiar ulcele cu aur, pământul ascunde tezaure. Dezgropate, intră în patrimoniul național sau ajung pe piața neagră.

Horoscop 23 mai 2025, cu Neti Sandu. Zodia care astăzi va primi niște bani sau un premiu
Horoscop 23 mai 2025, cu Neti Sandu. Zodia care astăzi va primi niște bani sau un premiu

Horoscop 23 mai 2025, prezentat de Neti Sandu la Știrile PRO TV. O zi cu surprize plăcute.

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.