(P) Ce înseamnă pentru pacienții români să fie tratați într-un Centru de Excelență în Chirurgia Herniară
În anul 2023, Spitalul Euroclinic, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria, a obținut recunoașterea internațională ca Centru de Excelență în Chirurgia Herniară.
Centrul este acreditat de Surgical Review Corporation, sub coordonarea Dr. Bogdan Barta, medic primar chirurgie generală, Chirurg de Excelență în Chirurgia Minim Invazivă și Master Surgeon în chirurgia herniilor.
Această acreditare a venit în urma unei evaluări riguroase desfășurate timp de aproape un an, care a validat atât expertiza medicală, cât și standardele înalte de siguranță și calitate a actului chirurgical oferit pacienților.
Aflăm de la dr. Bogdan Barta avantajele chirurgiei minim invazive și robotice în tratamentul herniilor pentru pacienți și ce se află în spatele eforturilor unei echipe de excelență care face TOTUL ca pacienții să ajungă #SănătoșiAcasă.
Andreea Groza: Ce înseamnă un Centru de excelență în chirurgia herniară și cum se obține o astfel de acreditare?
Dr. Bogdan Barta: În lume, există puține organisme care oferă acreditări medicale de excelență. Surgical Review Corporation este una dintre cele mai prestigioase organizații internaționale care evaluează spitalele și medicii în funcție de criterii extrem de riguroase. În urma acestor evaluări, pot fi acordate titlurile de Centru de Excelență sau Chirurg de Excelență. Spitalul Euroclinic, de exemplu, are patru astfel de centre recunoscute: în chirurgia herniară, chirurgia minim-invazivă, ginecologică și oncologică.
Andreea Groza: Spitalul trebuie să îndeplinească niște criterii foarte riguroase. Ne puteți oferi câteva exemple concrete?
SRC impune numeroase criterii extrem de stricte - în primul rând, spitalul trebuie să demonstreze un volum anual semnificativ de intervenții, dintre care cel puțin 15% trebuie să fie cazuri complexe. În plus, toate foile de observație ale pacienților sunt atent analizate de către evaluatorii organizației. Totodată, unitatea medicală trebuie să dispună de cele mai avansate tehnologii disponibile – de la echipamente moderne de laparoscopie 3D și 4K, până la sisteme robotice de ultimă generație, precum robotul DaVinci XI, pe care spitalul nostru îl utilizează cu succes.
Un alt criteriu esențial este aplicarea consecventă a unor protocoale standardizate, care trebuie nu doar respectate, ci și documentate în mod clar pe parcursul întregului proces de diagnostic și tratament.
Andreea Groza: Ce înseamnă exact această certificare pentru pacientul român?
Dr. Bogdan Barta: Certificarea reflectă nivelul de expertiză atins de echipa medicală și oferă pacienților o garanție suplimentară privind calitatea actului medical. Aceasta are o valabilitate de trei ani și este supusă unei reevaluări riguroase. Orice abatere de la standarde, cum ar fi o rată crescută a complicațiilor, poate duce la retragerea acreditării. De aceea, centrele certificate trebuie să se mențină constant la cele mai înalte standarde de performanță.
Andreea Groza: Care sunt cele mai frecvente hernii pe care le abordați?
Dr. Bogdan Barta: În cadrul spitalului nostru, tratăm toate tipurile de hernii: de la cele inghinale – cele mai frecvente, în special la bărbați – până la herniile peretelui abdominal anterior, precum cele ombilicale, postoperatorii (eventrații), sau de linie albă. Tratăm și herniile hiatale, unde o parte din stomac migrează în cavitatea toracică, cauzând reflux gastroesofagian. Majoritatea acestor intervenții sunt realizate minim-invaziv (laparoscopic sau robotic), chiar și în cazurile complexe.
Andreea Groza: Cum vă ajută robotul chirurgical să abordați aceste patologii?
Dr. Bogdan Barta: Chirurgia robotică este, fără îndoială, una dintre cele mai avansate tehnologii din medicină. Robotul stă deasupra pacientului și operează prin instrumente extrem de precise, controlate de chirurg de la o consolă. Aceste instrumente imită mișcările mâinilor umane, dar cu o acuratețe superioară. Imaginea este mărită și stabilă, iar inciziile sunt minime. Această tehnologie oferă un control excelent, atât în manevrele chirurgicale, cât și în vizualizarea structurilor anatomice.
Andreea Groza: Cum reușiți să diminuați temerile pacienților legate de intervenție și să le creșteți încrederea?
Dr. Bogdan Barta: Când un pacient are nevoie de o intervenție chirurgicală, caută cel mai bun medic și cel mai bun spital. Însă, în lipsa unor criterii obiective, alegerea poate fi dificilă. Acreditarea de excelență oferă o garanție reală privind siguranța și calitatea actului medical. Este important să nu amânăm intervențiile, pentru că, în cazuri neglijate, riscurile cresc exponențial, iar tratamentul devine mult mai complicat.
Acreditarea internațională ca Centru de Excelență nu este doar o recunoaștere a performanței medicale, ci o garanție că fiecare pacient beneficiază de cele mai sigure, moderne și eficiente soluții terapeutice. Fie că vorbim despre intervenții minim invazive sau despre chirurgie robotică de ultimă generație, obiectivul rămâne același: recuperare rapidă, fără complicații și pacienți care ajung #SănătoșiAcasă.