Schimbarea care a transformat sistemul de învățământ din Finlanda. România o descoperă abia 44 de ani mai târziu

×
Codul embed a fost copiat

Finlandezii și-au dat seama că dacă nu au profesori bine pregătiți, nici elevii nu au cum să dea rezultate. Așa că au schimbat gândirea din educație acum 44 de ani, când, în primul rând, au hotărât că toți dascălii trebuie să aibă facultate.

Finlandezii și-au dat seama că dacă nu au profesori bine pregătiți, nici elevii nu au cum să dea rezultate. Așa că au schimbat gândirea din educație acum 44 de ani, când, în primul rând, au hotărât că toți dascălii trebuie să aibă facultate. Apoi, pe lângă teorie, să facă multă practică în școli.

Toți profesorii din Finlanda sunt instruiți să integreze metode de predare inovatoare, centrate pe nevoile elevilor și să încurajeze gândirea critică. Datorită acestei abordări, lecțiile sunt interactive, iar elevii devin activi și implicați la ore. Din păcate, nouă ne lipseşte asta, după cum am văzut şi în cadrul campaniei: ''Desteapta-te, Romania''.

În România avem peste 18.000 de şcoli, dar şi cel mai mare număr de profesori suplinitori, adică dascăli care nu au promovat examenele de titularizare. Prin contrast, finlandezii au hotărât ca toţi profesorii să fie şcoliţi în facultăţi, şi au făcut asta încă de acum 44 de ani, când au reformat radical Educaţia. Astăzi, orice dascăl din ţara nordică are studii superioare şi se bucură de autonomie totală la ore.

Jouni Kangasniemi, consilier în ministerul Educației: „Una dintre decizii a fost să mutăm formarea profesorilor de la vechile seminarii de doi ani, la universități. Începând cu anii 1980, toți profesorii au fost formați la universitate și au devenit maeștri în educație, astfel încât au cunoștințe foarte aprofundate despre educație, învățare și pedagogie.”

Citește și
CampioMATE Ediția 2025 și-a desemnat campionii din Arenă
CampioMATE Ediția 2025 și-a desemnat campionii din Arenă

Am mers la una dintre cele mai mari Universităţi de formare a cadrelor didactice, aflată în Jyvaskyla – un orăşel din inima Finlandei.

Faceţi cunoştinţă cu Marja Lerkanen. Ne vorbeşte despre concurența mare de la facultatea de educaţie şi psihologie.

Marja Kristiina Kerkanen, director adjunct la Facultatea de Educație: „Avem aproximativ o mie de candidați în fiecare an și luăm aproximativ o sută la programul de profesor la clasă, de exemplu. Da, este un lucru unic la nivel mondial că profesia de profesor este atât de populară în Finlanda. Prin educaţie construim viitorul.”

La facultate, practica este esențială. Pe lângă teorie, studenţii merg în şcoli, asistă şi învață meserie de la un profesor experimentat.

Henna Tuohimaa, profesor student - Finlanda: „Acesta este ultimul meu an de studiu… Am 42 de lecții…”

Heidi Mouhu, formator de profesori: „Purtăm discuții cu acești profesori - studenți înainte ca ei să țină o lecție, așa că ne uităm la planul pe care îl au pentru fiecare lecție.”

Încă de anul trecut, ministrul Educaţiei, Ligia Deca a propus o formare similară a profesorilor, într-un masterat didactic care să dureze un an. Planul a rămas însă doar pe hârtie.

Reporter: „Când o să vedem și noi acești profesori făcând practică?”
Ligia Deca, ministrul Educației: „Păi ăsta este scopul masteratului didactic. Practic, el este dezvoltat din start cu 80 la sută practică.”
Reporter: „Și când se va întâmpla asta?”
Ligia Deca, ministrul Educației: „Începând cu anul universitar 2025-2026.”
Reporter: „Şi aveți timp să faceți asta până în 2025?”
Ligia Deca, ministrul Educației: „Păi, avem un an. Într-un an de zile, eu cred că se pot realiza.”

Lumina de la capătul tunelului nu vine de la Ministerului Educaţiei, ci de la voluntarii unor ONG-uri precum Teach for România, care formează profesori pentru a preda în școli defavorizate.

Daniela este licențiată în Drept. Mentorii de la Teach for România au învățat-o să predea prin tehnici moderne, un alt aspect esențial care lipsește în şcolile din România. Lecţia la care am participat este despre cum se face… un afiş.

Finlandezii ne amintesc că au schimbat radical paradigma în educaţie, acum peste 40 de ani. În primul rând, au desfiinţat inspectoratele şcolare şi astfel au făcut economie în sistem. Jouni Kangasniemi își amintește că schimbarea provocat un şoc la acea vreme.

Jouni Kangasniemi, consilier în Ministerul Educației: „Toată lumea a fost, desigur, speriată. Vreau să spun că profesorii erau destul de fericiți că nu trebuiau să organizeze o zi de teatru pentru o zi în care să joace pentru un inspector școlar, că totul este la locul lui.”

Radu Szekely, președinte Dare to learn: „Noi în continuare punem foarte mare presiune pe profesor, să urmeze anumite rețete de lucru, să urmeze anumite tipare și îl evaluăm după cât de bine se încadrează profesorul în aceste tipare, cât de bine urmează programa, însă nu îi dăm șansa să lucreze cu copilul, dar ne uităm foarte puțin: generează învățare sau nu, ceea ce face, are timp să lucreze cu copilul?”

De la felul în care îşi motivează profesorii până la atenţia pe care o acorda inclusiv copiilor care nu ţin pasul cu şcoala, sistemul finlandez de educaţie este un succes pe care multe ţări se străduiesc să-l copieze.

În România, în lipsa unei strategii coerente din partea statului, care să transforme de la rădăcina învăţământul românesc, rămân doar ONG-uri precum Teach for România, care se străduiesc să umple golurile din educaţie. Sunt iniţiative remarcabile, pe care cei care conduc destinele învăţământului românesc – şi, deci, ale copiilor noştri – nu reuşesc însă să le urmeze şi să le transforme în politici la scara naţională. Când o vor face cu adevărat, vom putea spera, în sfârşit, la un sistem de educaţie modern şi performant.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
CampioMATE Ediția 2025 și-a desemnat campionii din Arenă
CampioMATE Ediția 2025 și-a desemnat campionii din Arenă

Final de ediție-record în Campionatul Național de Matematică pe echipe: 13.000 de elevi și aproape 1,7 milioane de exerciții rezolvate.

Fotbal pentru fapte bune, o inițiativă The Social Incubator pentru tinerii instituționalizați care-și caută un loc în lume
Fotbal pentru fapte bune, o inițiativă The Social Incubator pentru tinerii instituționalizați care-și caută un loc în lume

Anul acesta, 3900 de copii care cresc în sistemul de protecție a copilului din România au împlinit sau vor împlini vârsta de 18 ani.

Îi spun Micul Einstein, dar îl privesc de sus. Micul geniu blând care transformă bullying-ul în performanță
Îi spun Micul Einstein, dar îl privesc de sus. Micul geniu blând care transformă bullying-ul în performanță

O poveste despre blândețe, geniu și puterea de a transforma batjocura în performanță.

Recomandări
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.