Noi proteste în marile orașe din SUA, înaintea paradei militare organizată în cinstea lui Donald Trump

protest anti trump washington
AFP

Zeci de mii de americani au protestat sâmbătă în oraşe mari, împotriva abordării „autoritariste” pe care o are preşedintele Donald Trump, într-o zi marcată de asasinarea unei politiciene democrate în statul Minnesota.

Protestele sunt cea mai mare manifestare de opoziţie faţă de preşedinţia lui Donald Trump de când acesta a revenit la putere, în ianuarie, şi au loc în aceeaşi zi în care mii de militari, vehicule şi aeronave vor mărşălui, rula, respectiv vor survola Washington, D.C., în cadrul unei parade ce marchează cea de-a 250-a aniversare a armatei americane. Coincidenţă, sâmbătă este şi ziua lui Donald Trump: împlineşte 79 de ani.

Preşedintele republican a ordonat trimiterea trupelor Gărzii Naţionale şi a puşcaşilor marini americani la Los Angeles, un oraş puternic democrat - o desfăşurare pe care guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a contestat-o în instanţă.

Grupurile anti-Trump au planificat aproape 2.000 de demonstraţii de diferite dimensiuni în întreaga ţară pentru a coincide cu parada. Multe dintre acestea se desfăşoară sub tema „No Kings”, un mesaj care transmite că niciun individ nu este mai presus de lege.

Congresmeni împușcați în Minnesota

Toate protestele „No Kings” planificate în Minnesota au fost însă anulate în urma a ceea ce guvernatorul democrat al statului, Tim Walz, a declarat a fi „asasinarea motivată politic” a unei reprezentante democrate de frunte din acest stat. Acelaşi suspect, în prezent căutat, l-a împuşcat şi pe un senator democrat din Congresul acestui stat, care a fost rănit.

Citește și
dolari siret
Cuplu ucrainean, prins cu 1,4 milioane de dolari la Vama Siret. Metoda ingenioasă prin care ascundeau banii

„Oribilele atacuri ţintite asupra senatorului Hoffman şi asupra reprezentantei Hortman nu sunt doar oribile - sunt acte de extremism politic şi un atac asupra democraţiei noastre înseşi”, a declarat liderul minorităţii democrate din Senatul SUA, Chuck Schumer. „Iată unde duc ura şi retorica violentă”, a adăugat el.

Trump a condamnat, de asemenea, împuşcăturile, spunând: „O astfel de violenţă îngrozitoare nu va fi tolerată în Statele Unite ale Americii”.

Securitate întărită la Washington

Oamenii care se îndreptau spre Washington pentru paradă s-au confruntat cu o prezenţă masivă de securitate. Au fost amplasate 30 de km de garduri negre de 2,4 m înălţime, multe dintre ele întărite cu bariere de trafic din beton, care delimitează străzile şi înconjoară reperele, inclusiv Monumentul Washington.

Festivităţile vor costa armata americană între 25 şi 45 de milioane de dolari, au declarat oficialii americani pentru Reuters. Această sumă include parada în sine, precum şi costul deplasării echipamentelor şi al cazării şi hrănirii trupelor.

Criticii au numit parada o demonstraţie de putere autoritară, care este risipitoare, în special având în vedere că Trump a declarat că doreşte să reducă costurile cheltuielilor federale.

Atmosferă festivă în Los Angeles

O atmosferă festivă s-a instalat în faţa Primăriei din Los Angeles, unde sute de persoane s-au adunat cu o oră înainte de începerea protestului principal No Kings. Un cerc de tobe cu dansatori nativi americani a animat mulţimea, unde numeroase persoane fluturau steaguri americane şi mexicane, în mijlocul unei prezenţe intense a forţelor de ordine.

Sergio Lopez, 44 de ani, homosexual şi veteran al Marinei, care a servit în Irak din 2002 până în 2004 şi a fost adus în SUA din Mexic la vârsta de un an, a declarat că participă la manifestaţie deoarece se simte atacat pe mai multe fronturi. „Nu am luptat pentru ţara mea pentru a fi lipsit de drepturile mele şi pentru a fi ţinta propriului meu guvern”, a spus Lopez. „Ar trebui să fim cea mai bună ţară din lume. Cum putem fi aşa dacă îi vizăm pe imigranţii care au ajutat la construirea acestei ţări?” - se întreabă el.

Ca un semn al caracterului larg răspândit al protestelor, grupuri mici de persoane în majoritate de vârstă mijlocie şi în vârstă, care purtau pancarte şi manifestau împotriva lui Trump, s-au dispersat la intersecţiile din nord-vestul bogatului Washington şi în suburbiile sale din Maryland îndemnând automobiliştii să claxoneze în semn de susţinere şi purtând pancarte pe care scria, printre altele, „Onoraţi trupele (nu pe Trump)”, „Fără regi” şi „Fără regi din 1776”.

Cel puţin o organizaţie, RefuseFascism.org, are un permis pentru a organiza un marş în centrul Washingtonului, care va culmina cu un miting în faţa Casei Albe. Trump a avertizat oamenii să nu protesteze la parada militară propriu-zisă, spunând că „vor fi întâmpinaţi cu o forţă foarte mare”, potrivit News.ro.

Proud Boys, tot mai vizibili

Membri ai formaţiunii de extremă dreapta Proud Boys au apărut la un protest „No Kings” din Atlanta, purtând culorile negru şi galben distinctive ale grupului.

Protestele şi orice răspuns din partea agenţiilor de aplicare a legii vor forma un fundal contrastant pentru celebrarea armatei americane, care va încerca să onoreze diferite epoci ale istoriei militare cu uniforme şi armament militar din acele perioade.

Deşi armata a declarat că parada va avea loc indiferent dacă va ploua sau va fi soare, previziunile meteorologice pentru sâmbătă seara indică un potenţial de furtuni puternice în zona Washington.

Apărătorii planurilor spun că cea de-a 250-a aniversare a armatei este un eveniment unic, care merită o sărbătoare pe măsură.

Afişarea echipamentelor militare americane are loc, de asemenea, la scurt timp după ce unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai ţării, Israelul, a lansat o serie de lovituri asupra Iranului, care a ameninţat cu un răspuns dur.

Spectacol rar

Paradele militare din Statele Unite sunt rare. Alte ţări le organizează de obicei pentru a sărbători victorii în luptă sau pentru a prezenta puterea militară.

În 1991, tancuri şi mii de soldaţi au defilat prin Washington pentru a sărbători înlăturarea forţelor preşedintelui irakian Saddam Hussein din Kuweit în Războiul din Golf.

Mii de agenţi, ofiţeri şi specialişti au fost detaşaţi din agenţiile de aplicare a legii din întreaga ţară, iar dronele operate de Secret Service vor supraveghea zona.

istraţia Federală a Aviaţiei va suspenda sosirile şi plecările de pe Aeroportul Naţional Reagan din Washington în timpul perioadei de vârf a sărbătorii.

Armata SUA a adus aproape 7.000 de militari la Washington, împreună cu 150 de vehicule, inclusiv peste 25 de tancuri M1 Abrams, 28 de vehicule blindate Stryker, patru vehicule de artilerie autopropulsate Paladin şi piese de artilerie, inclusiv M777 şi M119.

Survolul va include elicoptere Apache şi Black Hawk, precum şi Chinooks. Vor participa, de asemenea, aeronave mai vechi, precum bombardierul B-25 şi P-51 Mustang din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cuplu ucrainean, prins cu 1,4 milioane de dolari la Vama Siret. Metoda ingenioasă prin care ascundeau banii
Cuplu ucrainean, prins cu 1,4 milioane de dolari la Vama Siret. Metoda ingenioasă prin care ascundeau banii

Suma de 1,4 milioane de dolari a fost descoperită la un cuplu de ucraineni, la Vama Siret.

O barcă cu șapte persoane la bord a rămas blocată pe Dunăre. Intervenție dificilă a pompierilor
O barcă cu șapte persoane la bord a rămas blocată pe Dunăre. Intervenție dificilă a pompierilor

Pompierii din Teleorman au salvat șapte persoane de pe Dunăre, după ce barca lor a rămas fără motor în condiții de vânt și valuri puternice. Toți au fost aduși în siguranță la mal.

Noi detalii despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Fostul președinte, internat la ATI
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Fostul președinte, internat la ATI

Ion Iliescu, fostul președinte al României, rămâne internat în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală, a anunțat spitalul. 

Recomandări
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.