Cum a compromis ancheta procurorul reținut pentru mușamalizarea unui viol care ar fi fost comis de un preot
Scandal uriaș în Justiție. Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, județul Galați, a fost reținut vineri seară de colegii săi de la Parchetul General, acuzat că ar fi mușamalizat un caz de viol.
Suspect era un preot, iar presupusa sa victimă, o adolescentă de 15 ani. Din dosar ar fi dispărut probe importante pe care magistratul le-ar fi sustras, spun acum acuzatorii săi.
Fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, mutat între timp la Parchetul Judecătoriei Galați, Nicolae Valentin Cuzi a fost reținut vineri seara de procurorul Marius Iacob de la Parchetul General, pentru trei capete de acuzare: sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, favorizarea făptuitorului și fals intelectual.
Magistratul este acuzat că ar fi mușamalizat un dosar de viol în care suspect era un preot de la o parohie dintr-o comună din Galați. Acesta ar fi ademenit o elevă de 15 ani și ar fi violat-o, însă ancheta a fost închisă, spre disperarea părinților victimei. Parchetul General a aflat despre caz, iar implicarea procurorului Cuzi ar fi fost una ilegală.
„Inculpatul a sustras mai multe documente utile aflării adevărului în cauză. Totodată, în scopul împiedicării sau îngreunării tragerii la răspundere penală a autorului infracțiunii, inculpatul le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare celor declarate inițial de suspect, cu consecința clasării dosarului penal menționat” a transmis Biroul de Presă al Parchetului General.
Cazul presupusei mușamalizări a ajuns și pe masa Consiliului Superior al Magistraturii, așa că, după ce au analizat probele strânse de Parchetul General, membrii Secției de Procurori au încuviințat reținerea și arestarea preventivă a procurorului din Galați.
Așa că, după câteva ore petrecute în arestul Poliției, procurorul a fost dus în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București, cu propunere de arestare preventivă.