Apelul lansat de peste 600 de firme pentru reducerea cheltuielilor bugetare: Nu avem luxul de a amâna deciziile dificile

oameni pe strada
Shutterstock

Camera de Comerţ Americană în România – AmCham România a transmis un apel public pentru găsirea de soluţii de reducere a cheltuielilor.

„România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile”, a transmis organizaţia, adâugând că „mizele negocierii trebuie să depăşească logica electorală şi orgoliile personale”. Oamenii de afaceri consideră că trebuie păstrată cota unică de impozitare, reduse „portiţele”, colectat TVA şi reducere evaziunii fiscale.

AmCham Romania transmite, vineri, un nou apel public, apreciind că ”România are nevoie de consens şi soluţii”.

„Întârzierea unui acord politic pentru formarea unui Guvern stabil care să-şi asume măsurile economice şi fiscale de care România are nevoie creşte îngrijorarea în rândul comunităţii de afaceri, tensiunea în societate şi transmite semnale negative către partenerii instituţionali, finanţatori şi agenţiile de rating”, au transmis, vieneri, reprezentanţii organizaţiei.

Aceştia fac, în numele celor peste 600 de companii membre active în România în 32 de sectoare economice, ”un apel la aliniere pentru adoptarea soluţiilor de care România are nevoie urgent”.

Citește și
Lideri Coalitie
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

„Mediul de afaceri vrea ca interesele şi bunăstarea României să fie puse mai presus de agende politice şi soluţiile care vor fi adoptate să nu conducă la adâncirea dezbinării din societate. Mizele negocierii trebuie să depăşească logica electorală şi orgoliile personale”, a mai transmis AmCham.

AmCham: România nu mai poate amâna deciziile dure

Reprezentanţii organizaţiei afirmă că „este clar că România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile şi de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă şi urgenţelor momentului, cât şi unei viziuni coerente pentru parcursul economic al ţării pe termen lung”.

„Comisia Europeană aşteaptă un plan coerent din partea României la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) din data de 8 iulie, iar Agenţia de Rating Fitch a transmis ieri un mesaj de îngrijorare în perspectiva emiterii raportului de evaluare pe 15 august. Astfel, sub presiunea riscurilor majore care planează asupra economiei, considerăm că singura variantă viabilă este ca România să păstreze ceea ce s-a dovedit benefic până acum şi să evite orice ar putea agrava situaţia. În niciun scenariu Romania nu îşi permite retrogradarea la junk, intrarea în incapacitate de plată, suspendarea fondurilor europene sau frânarea economiei prin măsuri contraproductive”, au mai transmis oamenii de afaceri.

Potrivit acestora, „cota unică de impozitare drept cea mai potrivită variantă pentru depăşirea acestui impas, concomitent cu restructurarea urgentă a cheltuielilor publice”.

„Reducerea semnificativă a risipei cu prioritizarea clară a destinaţiei alocărilor bugetare este temelia unei redresări durabile. Nu există o alternativă viabilă fără acest pas, alături de asumarea unor măsuri reale şi curajoase pentru reducerea evaziunii fiscale şi a decalajului de TVA.Beneficiile pe care cota unică le-a generat în creşterea economică a României sunt incontestabile: extinderea semnificativă a clasei de mijloc, creşterea participării pe piaţa muncii, reducerea muncii la negru, intensificarea convergenţei economice reale. Cota unică rămâne unul dintre puţinele avantaje competitive pe care România le mai are în regiune, în competiţia pentru menţinerea şi atragerea de investiţii. Este un sistem simplu, transparent şi predictibil, uşor de istrat, atât pentru stat, cât şi pentru contribuabili”, a mai transmis Acham.

Firmele vor păstrarea cotei unice

AmCham România susţine aplicarea unei cote unice generalizate pentru toate categoriile de venit, cu eliminarea tuturor portiţelor şi excepţiilor pentru a permite o colectare superioară şi concentrarea eforturilor pe reformele structurale reale.

„Echitatea socială, un deziderat legitim pentru reprezentanţii statului, poate fi asigurată în mod foarte eficient de cota unică generalizată cu aplicarea de deduceri pentru salariile mici.Prin contrast, introducerea unui sistem progresiv de impozitare în acest moment de incertitudine fiscală şi macro-bugetară va determina, mai degrabă, o accentuare a dezechilibrelor. Ţările care au trecut la impozitarea progresivă au făcut-o doar după perioade lungi de tranziţie, cu pregătiri tehnice serioase şi campanii ample de informare a contribuabililor. România nu este într-o astfel de situaţie încă”, a mai transmis organizaţia.

Potrivit acesteia, „în actualul context marcat de urgenţa corectării unui deficit bugetar excesiv într-un interval scurt, impozitarea progresivă nu reprezintă o soluţie reală”.

„Nu va aduce o creştere a colectării, nu va corecta cauzele dezechilibrelor ci doar deviază atenţia de la reformele structurale. Este esenţial ca viitorul pachet de măsuri economice şi fiscale să aibă în vedere nu doar suplimentarea veniturilor bugetare pe termen scurt, ci şi evoluţia ulterioară a economiei. Fără asigurarea unui cadru atractiv pentru investiţii, în care sectorul privat să performeze, riscul este ca eventualele creşteri de taxe să nu aducă mai multe fonduri la bugetul de stat, ci să sufoce şi să contracte economia”, a mai transnis organizaţia.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Grindeanu anunță că au apărut informaţii false legate de presupuse negocieri pe funcţii. ”Sunt perdele de fum”
Grindeanu anunță că au apărut informaţii false legate de presupuse negocieri pe funcţii. ”Sunt perdele de fum”

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că în ultimele zile au apărut în spaţiul public o serie de speculaţii şi informaţii false legate de presupuse negocieri pe funcţii, în contextul formării noului Guvern.

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.