Nicole Scherzinger, apariție spectaculoasă la premiile Tony 2025. Ținuta cu care a cucerit publicul. FOTO

Nicole Scherzinger, apariție spectaculoasă la premiile Tony 2025
Getty

Nicole Scherzinger a fost una dintre marile câștigătoare ale galei Tony Awards 2025, unde a fost desemnată cea mai bună actriță într-un musical pentru rolul din Sunset Boulevard.

Vedeta a urcat pe scenă emoționată, într-o rochie roșie, elegantă și strălucitoare, potrivit BBC.

Nicole Scherzinger a fost desemnată cea mai bună actriță într-un musical pentru rolul din Sunset Boulevard, reinterpretarea minimalistă semnată de Jamie Lloyd a musicalului lui Andrew Lloyd Webber.

Într-un discurs de acceptare emoționant, artista a vorbit despre succesul recent de pe Broadway, care vine la două decenii după ce a devenit celebră alături de trupa Pussycat Dolls.

Citește și
Nicole Scherzinger
Nicole Scherzinger, apariție îndrăzneață la New York Fashion Week. Decolteul ei a atras toate privirile. GALERIE FOTO

„Crescând, m-am simțit mereu ca și cum nu aș aparține, dar voi toți m-ați făcut să simt că aparțin și că, în sfârșit, am ajuns acasă. Dacă este cineva acolo care simte că nu aparține sau că timpul lui nu a venit încă, să nu renunțe. Continuați să dăruiți, pentru că lumea are nevoie acum mai mult ca niciodată de iubirea și lumina voastră. Aceasta este o dovadă că iubirea câștigă întotdeauna”, a spus artista.

Cântăreața și fosta jurată X Factor câștigase același premiu și la echivalentul britanic al Tony Awards, premiile Olivier, pentru același rol, în versiunea West End a musicalului.

Declarațiile artistei

Nicole Scherzinger a declarat că a fost o „onoare” să lucreze cu compozitorul Andrew Lloyd Webber și i-a adus un omagiu regizorului Jamie Lloyd: „Ai văzut în mine ceea ce nimeni altcineva nu a văzut. Ne-ai oferit tuturor noi moduri de a visa și mi-ai schimbat viața pentru totdeauna.”

Artista a interpretat în cadrul ceremoniei piesa „As If We Never Said Goodbye” și a fost introdusă pe scenă de Glenn Close, care a jucat același rol în Sunset Boulevard pe Broadway, în 1995.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Nicole Scherzinger, apariție elegantă pe străzile din New York. Ținuta cu care a atras toate privirile. GALERIE FOTO
Nicole Scherzinger, apariție elegantă pe străzile din New York. Ținuta cu care a atras toate privirile. GALERIE FOTO

Actrița și cântăreața americană Nicole Scherzinger a fost prezentă la emisiunea „Good Morning America”, difuzată din New York.

Nicole Scherzinger, apariție îndrăzneață la New York Fashion Week. Decolteul ei a atras toate privirile. GALERIE FOTO
Nicole Scherzinger, apariție îndrăzneață la New York Fashion Week. Decolteul ei a atras toate privirile. GALERIE FOTO

Nicole Scherzinger a atras toate privirile la prezentarea Carolina Herrera în cadrul New York Fashion Week, purtând o salopetă neagră care îi punea în evidență formele.

Nicole Scherzinger a întors toate privirile în New York. Cum și-a făcut apariția la o petrecere | GALERIE FOTO
Nicole Scherzinger a întors toate privirile în New York. Cum și-a făcut apariția la o petrecere | GALERIE FOTO

Nicole Scherzinger a întors toate privirile în New York, după ce și-a făcut apariția la o petrecere din West Village. Vedeta și-a sărbătorit rolul principal în musicalul ''Sunset Boulevard'', scrie Daily Mail.

Recomandări
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace
JP: Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră la pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.