România propune „majoratul digital”. Accesul la rețele sociale, interzis minorilor sub 16 ani fără acordul părinților
Tot mai multe țări vor să reglementeze accesul copiilor la internet și rețele sociale. În România, un proiect de lege vrea să introducă vârsta minimă de 16 ani pentru rețele de socializare și alte aplicații nepotrivite vârstei fără acordul părinților.
În paralel Comisia Europeană lucrează împreună cu statele membre pentru a crea o aplicație unică de verificare a vârstei. Dacă nu vă fi gata în câteva luni, președintele Macron spune că Franța că restricționa independent accesul minorilor, așa cum s-a întâmplat de curând cu platformele pentru adulți.
Studiile arată că în România cei mici au acces la rețelele sociale începând cu vârsta de 5 ani.
Mamă: „Le permit accesul, mai ales că ei îi place foarte mult să editeze și să facă filmulețe, au fost și la tabăra de Youtube anul trecut. Are profil privat, nu publică pentru toată lumea. E, cum ar veni, un mic control".
Proiectul de lege "Majoratul digital" prevede că vârsta de acces online fără acord parental să fie de 16 ani. De altfel, furnizorii de conținut vor putea pune filtre astfel încât conținutul care ajunge la copii să fie adecvat.
Părinte: „Sigur că sunt foarte multe pericole. Poate comunica cu oricine. Noi nu știm exact cine sunt cei din spatele anumitor profiluri, nu vreau să aibă acces la anumite filmulețe, deocamdată este prea mic”.
Odată cu intrarea în vigoare a legii, părinții copilului vor putea solicita suspendarea sau radierea contului minorului, ori restricționarea accesului pe anumite pagini. Modalitățile prin care aceste lucruri vor fi posibile, la fel și acordul parental, se vor stabili prin ordin al Autorității Naţionale pentru istrare şi Reglementare în Comunicații în termen de 180 de zile de la în vigoare a legii.
Nicoleta Paulic, senator PNL și inițiator proiect: „În viața de zi cu zi noi avem reguli. Un copil nu poate cumpără tutun, nu poate intra într-o sală de noroc. În viață din online e liber la absolut orice, la un click distanță de jocuri, de conținut cu puternic impact emoțională. Din acest motiv proiectul nostru de lege vine cu soluții".
Începând din vara acestui an, persoanele din Uniunea Europeană vor putea dovedi că au cel puțin 18 ani atunci când vor să acceseze site-uri cu conținut destinat exclusiv adulților — cum ar fi platforme cu pornografie, jocuri de noroc sau vânzări de alcool.
Această aplicație vă funcționa că o soluție provizorie, până când portofelul digital european pentru identitate vă fi disponibil în toată Uniunea, la finalul anului 2026.
Dragoș Stanca, expert media: „Singura metodă acceptată deocamdată este declarația pe proprie răspundere, eu spun că am 18 ani, care desigur începând cu siteurile pornografice, continuând cu social media, nu are o aplicabilitate corectă și concretă. Dacă minți platforma iți permite să vezi acel conținut. Singura metodă prin care se poate face pe bune această verificare, este verificarea actului de identitate”.
În Franța, o nouă lege obligă platformele cu conținut pentru adulți să verifice vârsta utilizatorilor, tocmai pentru a proteja minorii de conținut neadecvat. În replică, una dintre cele mai mari companii de profil a anunțat că suspendă cu totul conținutul în Franța.